Fişierele de tip cookie sunt esenţiale pentru ca dumneavoastră să utilizaţi la maximum site-ul nostru Web. De fapt, aproape toate site-urile Web utilizează acest tip de fişiere. Fişierele de tip cookie stochează preferinţele dumneavoastră şi alte informaţii care ne ajută să ne îmbunătăţim site-ul Web - dar nu vă faceţi griji, nicio informaţie colectată de pe site-ul nostru nu vă identifică în mod personal. Puteţi afla mai multe despre fişierele de tip cookie şi despre cum puteţi să le controlaţi cu ajutorul setărilor dumneavoastră de navigare din Ghidul Ford privind fişierele de tip cookie.

Salonul auto de la Frankfurt 2013

Noi modele inovatoare de mașini, tehnologii remarcabile și un nou standard în domeniul luxului, finisajelor și experienței premium oferite de Ford.

În cadrul salonul auto de la Frankfurt 2013, unul dintre cele mai importante expoziții auto ale anului, Ford a pregătit câteva momente importante:

  • Premiera mondială a noului Ford S-MAX Concept, o mașină care își propune redefinirea vehiculului pentru activități sportive... din nou.
  • Inaugurarea oficială a modelului Ford Mondeo Vignale Concept, care prezintă viziunea noastră pentru Vignale: un nou nivel de lux redat în designul mașinilor Ford, completat de o experiență premium de neuitat.
  • experiență interactivă Ford EcoBoost care demonstrează cum acest motor revoluționar oferă puterea unui motor de capacitate mare și consumul de combustibil al unuia mic.
  • Primele autoturisme care prezintă angajamentul Ford pentru dezvoltarea unor tehnologii ale viitorului, cu noile modele Focus Electric, C-MAX Energi și Mondeo Hybrid

Sunt multe lucruri de aflat

Pentru aceia dintre voi care nu au ajuns la ediția de anul acesta, Ford pune la dispoziție cele mai noi informații, disponibile în secțiunile foto și video.

Noul Ford S-MAX Concept

Înainte de apariția actualului Ford S-MAX, nimeni nu mai văzuse un vehicul cu 7 locuri care să îmbine suprafața disponibilă și utilitatea cu stilizarea de ultimă oră și performanța unei mașini sport de tip coupe.

Acum putem dezvălui următoarea generație: noul Ford S-MAX Concept. Cu un nou aspect uimitor, îmbunătățirea dinamicii de conducere, tehnologii de ultimă oră și noul motor Eco-Boost de 1,5 litri, această mașină își propune să redefinească o întreagă clasă.

 
Design exterior: un limbaj de design global One Ford

Mai fluid, mai sport și având un aspect mai dinamic, noul S-MAX Concept a fost aliniat design-ului de design One Ford Global Design Language printr-o grilă frontală înaltă și faruri unghiulare. Linia din lateralul vehiculului creează o impresie de alungire și viteză, în timp ce conturul neted al capotei se întinde de la parbrizul din față până în spate, creând un profil uimitor și elegant.

 
Design interior: stabilirea unui nou standard în domeniul luxului

Admiră cel mai rafinat și sofisticat interior pe care l-am creat până acum. Acesta reprezintă viziunea noastră pentru eleganță, comoditate la volan, conectivitate, flexibilitate, designul de ultimă oră și finisajele superioare. Atracțiile principale includ un sistem de scaune flexibil, cu un scaun central pe cel de-al doilea rând, pe care le poți rabata în podea pentru un maxim de versatilitate.

 
Tehnologie ce oferă WiFi și sporește starea de confort

Accesul la internet wireless există peste tot, așa că, de ce nu ar fi și în mașina ta? Din acest motiv am creat noul Ford SYNC cu MyFord Touch. Oferă acces wireless la internet pentru pasageri, cu ajutorul unei stații de andocare ingenioase pentru tablete. Noua tehnologie Ford va avea, de asemenea, grijă și de sănătatea ta. De exemplu, scaunul Ford cu monitorizare a ritmului cardiac înregistrează ritmul cardiac al șoferului și se poate conecta la Ford SYNC pentru a alerta de la distanță experți medicali în legătură cu o activitate neobișnuită sau poate chiar declanșa sistemele de siguranță active pentru a prelua controlul în caz de urgență.

 
Noua generație a tehnologiei de parcare

Sistemul avansat de asistenţă activă la parcare Active Park Assist, cu capacitate de parcare perpendiculară, asistență la parcare și sistem Cross Traffic Alert pot controla direcția și accelerația pentru a face parcarea mai ușoară ca niciodată. Părăsirea locului de parcare este, de asemenea, mai ușoară și mai sigură, sistemul avertizându-te în legătură cu orice vehicul din apropiere.

 
Siguranță: un nou sistem de avertizare car-to-car

Sistemele sofisticate de comunicare și de senzori oferă S-MAX Concept un nivel de protecție excepțional. O caracteristică cheie o reprezintă noua tehnologie de comunicare car-to-car - cu ajutorul acesteia, autovehiculul Ford aflat în față poate comunica cu mașina ta prin GPS pentru a te avertiza în legătură cu eventuale ambuteiaje, ciocniri și pericole iminente, cum ar fi o mașină oprită într-un unghi mort. Iar noul sistem Ford Intelligent Protection cu asistență la pre-coliziune identifică pietonii din fața autovehiculului și acționează automat sistemul de frânare.

 
Noul Ford Mondeo Vignale Concept

Ford Vignale nu este doar o marcă: un alt nume pentru un nivel de echipare sau un pachet de caracteristici. Este mult mai mult de atât. Vignale este o experiență ce fuzionează designul contemporan de excepție și măiestria meticuloasă cu specificații tehnice exclusive și tehnologie de vârf.

Vignale redă viziunea Ford asupra luxului modern. Pentru aceasta, îți punem la dispoziție o serie de servicii premium.

 

Ford le oferă vizitatorilor de la Frankfurt oportunitatea de a experimenta Ford Vignale prin experiențe interactive; vom dezvălui de asemenea modul în care acest concept poate fi exprimat sub forma noului Mondeo.

 
Design exterior: Rafinament contemporan

Prezentat drept o limuzină în 4 uși și wagon, noul Ford Mondeo Vignale Concept este stilizat pentru a arăta și oferi aerul exclusivist în clasa sa. Acesta dispune de jante unice Vignale de 18 inchi din aliaj, cu detalii de înaltă calitate, simboluri Vignale, mânere portiere și carcase oglinzi din crom, grilă cu textură sofisticată, design unic al barei de protecție față și ale farurilor de ceață, culoarea unică a vopselei Nocciola.

 
Design interior: Finisaje de calitate superioară

În interior, ambianța superioară îmbină măiestria tradițională a construcției cu designul contemporan și material inspirate de tendințele actuale, subliniind calitatea superioară. Autovehicului prezintă detalii cromate la nivelul ușilor și scaunelor, cu detalii tipice Vignale și piele moale, de calitate superioară, ce se întinde până la volan, tablou de bord, partea superioară a ușilor, și cotiera centrală.

 
Servicii de clasă în viziunea Vignale

Vignale este mai mult decât o mașină. Este o experiență ce se deosebește prin rafinament, pe măsură ce petreci timp în interior său. Așadar, vei avea propriul centru de servicii la dealeri cheie Ford, ridicare și livrare gratuită a mașinii, o spălătorie auto gratuită pe viață și acces la o gamă largă de evenimente pe bază de invitație.

 
Ford EcoBoost

Tehnologia motorului EcoBoost a primit recent prestigiosul premiu International Engine of the Year (Motorul Internațional al Anului), pentru cel de-l doilea an consecutiv. Iar la Frankfurt, ecrane interactive și demonstrații arată cum această tehnologie revoluționară oferă toată puterea unui motor mare, cu economia de combustibil a unuia mic.

 

Standul Ford prezintă o gamă impresionantă de mașini alimentate de EcoBoost, de la modelele Fiesta și Focus ST până la mașini de curse Formula Ford.

Dacă îți vom spune că Formula Ford a avut cel de-al 11-lea cel mai rapid timp intermediar pe celebrul circul de la Nürburgring cu un motor EcoBoost de numai 1,0 litri, vei înțelege de ce această tehnologie prezintă o perspectivă atât de captivantă pentru o mașină de șosea - una pe care o poți avea acum.

 

Descoperă mai multe despre tehnologia EcoBoost și mașinile pe care este disponibilă: Fiesta, B-MAX, Noul Focus,C-MAX, și Tourneo.

 
Mașinile electrice: Puterea de a alege

Ford se angajează să ofere șoferilor posibilitatea de a alege sistemul electrificat pentru o gamă cât mai largă de mașini. Așadar, această tehnologie avansată, fără combustibil, cu emisii zero, va fi disponibilă în curând ca o alternativă pentru mai multe modele pe benzină/motorină.

 

Vârful de lance al acestui program este Noul Focus Electric: un autoturism inovator care va fi disponibil de acum în showroom-urile Ford. Acesta este începutul a ceea ce numim „călătoria spre electrificare”, prin introducerea unei game de vehicule cu alimentare alternativă, incluzând modele electrice, hibride alimentate la priză și hibride.